Apă rece cu dulceaţă

Mă uit pe poze ale fetelor. Mă emoţionează să văd unele poze care surprind cele mai mici gesturi, cele mai normale posturi, cele mai nonexcepţionale situaţii de viaţă. Mă gândesc atunci cum priveşte cel care e în spatele lor. Şi mă gândesc că…aşa cum te fotografiază, aşa te iubeşte.

Dacă te fotografiază numai după ce ai ieşit de la coafor, te iubeşte de obicei în weekend. Nu îl emoţionează să facă piaţa cu tine într-o zi oarecare de marţi .

Dacă te lasă 5 minute să-ţi fabrici un zâmbet şi te pune să stai cuminţică, te vrea păpuşă. Drăguţă, necomplicată, încadrată într-o ramă.

Dacă îţi fotografiază o şuviţă de păr, gura muşcând din măr,  strâmbătura de copil, ochiul încreţit a râs, sau pur şi simplu stând pe scaun pe peron la metrou, io cred că te iubeşte.

Lumea încă mai încarcă sifoane, încă mai vorbeşte de la cabinele telefonice şi încă dă dedicaţii la radio. E bine.

via Feeder via CIT/ID

Honour your city e un proiect frumos de desenat logo-uri pentru oraşul tău. Branding prin artă.

Câteva exemple:

Antwerp, from here

Sao Paulo, from here

Katong, from here

şi Bucureştiul, de aici

Pentru fiecare oraş se pot introduce oricâte logo-uri.

(Ana, faci tu unul pentru Brăila?)

Holbatul nu e sexy.

Apropo TV e singurul meu tabiet legat de TV. După ce îmi făcusem griji că prea o ţin cu fotbalişti şi tabloide, Duminica trecută au făcut un reportaj foarte fain despre oamenii din servicii din România. Spuneau că, în ceea ce-i priveşte pe vânzători, mai avem ceva până să ajungem la o atitudine de bun simţ firesc între vânzătorul enervant de mieros şi vânzătorul căruia parcă i-ai intrat nepoftit în sufragerie.

Asta mi-a adus aminte de Meli Melo. Mai intru acolo ocazional, aşa, să văd ce prostioare mai sunt. Toate, dar toate prietenele cu care am vorbit sunt exasperate de “Căutaţi ceva anume?”. Vreau să ştiu şi eu pe ce insight măreţ se bazează această întrebare. Oare pe acela că femeile, când pleacă la cumpărat de bijuterii, caută “ceva anume”? Adică crede careva că o femeie pleacă de acasă având foarte clar în cap că îşi doreşte un colier care să fie din plastic, cu pietre de mărimi diferite, 10 verzi şi 20 albastre?  Nuuuuuu, pur si simplu caşti gura şi în majoritatea cazurilor iei prima chestie care îţi sare în ochi, fără să te gândeşti prea mult.

Da, vreau ca vânzătoarea să fie drăguţă şi să-mi poată răspunde la întrebări, dacă am. Dar prefer să nu presupună din start că le am şi să mă urmărească în magazinul care şi aşa e de 2 pe 2.

În plus, apreciez oamenii care ştiu să vândă, dar cred că o replică de genul “Nu doriţi şi o poşetă pe care să o asortaţi clamei de păr?!!*!” e pur şi simplu inadecvată.

*I s-a întâmplat Anei

N-aş începe să scriu despre online dacă n-aş simţi că am de spus altceva decât ce se spune  la zecile de conferinţe pe subiect. Vreau să aduc tema într-o zonă personală şi mai palpabilă. Simt chestiile astea, d’asta scriu despre ele. Şi chiar m-ar interesa părerea voastră.

Prima chestie: cred că online-ul scade capacitatea de concentrare. Am observat-o la mine: unde în clasa a 12 puteam să stau cuminte cu o carte în braţe 2 ore şi să încarc caiete cu probleme de mate, acum mi-e tare greu să nu ridic ochii din carte la BCU şi să nu mă uit pe pereţi din când în când. Stăm zilnic ore în şir pe net. Deschidem zilnic zeci de site-uri, dăm de sute de ori refresh la mail şi avem mai multe tab-uri deschise. Scanăm, nu citim. Online-ul ne obişnuieşte cu scanarea de suprafaţă, viteza, selecţia rapidă a ce ne interesează şi comutarea rapidă între informaţii şi acţiuni diferite.

Cum să mai ai răbdare cu o carte când online găseşti tot ce te interesează cu un Google search şi un Ctrl+F? Cum să mai răsfoieşti tacticos o carte sau să scrii ore în şir un eseu, când abilitatea principală pe net e viteza de switch între chestii diferite?

Mă îngrijorează. Pentru că dincolo de voinţă, la care poţi să lucrezi, mi se pare un efect care se insinuează nevăzut.

Tu mai ai răbdare? Cum faci?

Mulţam.

Scrub sufletesc. E oare ca să rămână mereu tânăr?

1. VIP-ul: deşi altă generaţie, aceeaşi oameni entuziaşti, energizanţi şi modeşti, care duc mai departe an de an proiecte frumoase, cu o continuitate pe care n-o are să zicem, Guvernul României.

2.  Lili e Studentul Anului pe Jurnalism şi Comunicare. E unul din puţinii oameni pe care îi cunosc care ştie exact care îi e drumul în viaţă. Bravo, Lili! Să-mi faci cu mâna de la CNN.

3. Tincuţa Baltag a zis o chestie tare deşteaptă: Să nu ne aşteptăm să ne facă cineva loc, aici, în România, ci să ne creăm noi singuri locul.

4. Băieţii care, ajunşi pe scenă, le-au mulţumit iubitelor lor

5. Senzaţia că noi suntem generaţia ăia pentru România.

Am făcut grupul de facebook Lost & Found România, unde poţi posta ce ai pierdut sau ce ai găsit şi poate tu sau celălalt omuşor aveţi noroc de regăsire.

Până la urmă, fiecare din noi e o ofertă cu steluţe.