Apă rece cu dulceaţă

Mă gândeam acum, în perioada cu expoziţia, la cadouri, la iniţiativa din spatele lor şi la ce se ia în final. Se strâng bani şi se iau cadouri, nu are sens să ne ascundem după politicosul “Dar vai, nu trebuia să te deranjezi”. (Ştiu doar o singură dată, în liceu, când nişte prieteni nu au vrut cadouri la ziua lor, alegând ca banii care se strâng să fie donaţi pentru un coleg cu ceva probleme de sănătate. ) E trist însă când opţiunile se reduc la genericele bijuuri/farduri/bluziţe/gentuţe pentru fete şi tricouri/parfum/jocuri pe calculator/mingi/gadgeturi, pentru băieţi. Da, şi astea pot produce plăcere, dar nu numai astea. Nu invariabil, nu din start, nu fără să pleci puţin urechea la ce-şi doreşte omul căruia îi duci cadoul. Mai ales dacă îl cunoşti bine.

Imposibil ca omul ăla să nu-şi mai dorească şi altceva. Un abonament la sala, cursuri de actorie, un tort de mici (reală şi îndeplinită ), o şedinţă de masaj, 3 ore de echitaţie, o masă la un restaurant libanez, o plimbare cu vaporaşul, codiţe împletite,  să vadă stelele de pe un vârf din Bucegi, să meargă în Deltă, să facă scufundări, prima ediţie din revista preferată pe care n-o are în colecţie.  Sunt o grămadă de chestii pe care cei din jurul tău şi le doresc. Important e să-i asculţi. Şi să-i faci să vorbească despre ce le place. Apoi să faci puţină cercetare şi să complotezi. Să fie un joc şi o plăcere şi pentru cel care dă cadoul.

Hai să nu mai fie chestia asta cu cadourile un schimb de pungi. Hai să fie un strop de iniţiativă şi multă bucurie.