Am intalnit si romani fericiti

Întotdeauna mi-au plăcut copy-urile de la Pro Tv. Au un fel de a  spune fix ce trebuie şi un fel de a te face să crezi. Aşa cum e şi cu “Îţi trebuie curaj să spui: România, te iubesc!”.

Da, îţi trebuie. Îţi trebuie pentru că dacă o zici, se zice că eşti patriot,  care acum e un cuvânt încărcat cu o conotaţie  negativă. Sau pentru că, dacă o zici, eşti naiv. Nu vezi toată mizeria, nu vezi nesimţirea, eşti flu-flu şi fără aspiraţii înalte.

Sau nu. Sau o zici pentru că asta simţi. Pentru că, într-un fel ciudat, asta simţi. Nici în viaţă nu iubeşti pe cel mai bun, cel mai corect, cel care merită cel mai mult, ci iubeşti pe cine iubeşti. Şi cred că dacă am simţi mai mulţi asta, fără să ne întrebăm dacă merită sau nu, am reuşi chiar să ne simţim bine aici şi să trăim la fel de bine ca în orice punct de pe glob. În schimb, mulţi dintre noi  “Trăiesc second hand”, cum spunea Oana Pellea la un eveniment. Nefericirea şi nemulţumirea sunt la noi mai mult stări de spirit, decât stări de fapt. Ne-am obişnuit să fim nemulţumiţi şi suntem siguri că am fi de mii de ori mai fericiţi dacă ar veni şi la noi trenurile la timp ca la nemţi.

Am şi eu motive pentru care aş pleca din România, dar nu cred că aici e inevitabil rău şi acolo e neapărat bine. Cred că şi aici poţi ajunge om de afaceri de succes, şi aici poţi servi o masă într-un restaurant rafinat, şi aici poţi sta într-un hotel de 5 stele, poţi avea o casă frumoasă şi o familie fericită. Nu moderat, nu “cumsecade”, nu jumătăţi de măsură. Cred că şi în România se poate trăi la superlativ.  Şi cred că între mulţi dintre noi şi fericirea asta nebună stă de fapt doar convingerea că nu o putem avea. Că dacă am avea-o, am lua de guler România asta care nu ne place, am scutura-o şi am începe să rezolvăm problemele.

Citește și

3 Comments

  1. Ce post frumos! Sunt de acord cu tine, si cand vorbesc cu ai mei pe skype si incep sa imi spuna ce rau e in tara si ce bine e ca stau in afara ma enerveaza pentru ca au impresia ca aici e neaparat mai bine ca in Romania! Si realitatea e tot timpul gri, nu in alb si negru cum am vrea noi sa vedem..

    Ieri a fost o intamplare cam ciudata: Am fost cu o colega la un “board games night” la universitatea unde lucreaza prietenul ei. Erau vreo 10 belgieni si eu. In timp ce fac cunostinta cu ei, descoper ca unul este roman, venit de 5 ani aici, cu sotia, bla bla.. In fine, de unde vii, ce faci aici, chestii trestii. Si apoi ii zic “La multi ani” Si el se schimba asa la fata, si imi spune, “ah eu nu le am urarile astea.. nu prea au rost. Tu esti asa emotionata, pun pariu ca i-ai sunat pe parinti, v-ati facut urari, de-astea” [ton prin care ma lua la misto]. Eu: “Nu.. pur si simplu..” Pur si simplu vroiam sa impart bucuria de a fi roman cu inca cineva!Asta era adevarul. M-am intristat dupa 🙁

  2. Uae, da, aiurea că te-a luat la mişto, adică dacă nu simţea, ok, putea să zică doar atât, sincer, dar el a şi vrut să accentueze că e o întreagă concepţie despre viaţă în spatele răspunsului lui.
    Acu hai să-ţi zic eu una veselă: Ajunsesem în Istanbul de vreo juma de oră şi deja ne dădeam seama ce idee proastă a fost să ne băgăm pe străduţele alea ale lor cu maşina- erau foarte înguste şi cu pante imposibile. La un moment dat ne-a făcut semn un nene, am deschis geamul, ne-am dat seama că e român. Văzuse numărul de Ro şi a zis să ne ajute, că şi ei s-au învârtit aiurea. Deşi pleca cu familia la plimbare, s-au întors din drum cu noi ca să ne arate o parcare. Şi asta fără ca noi să fi cerut vreun moment ajutorul, doar pentru că ne-a văzut numărul de la maşină şi a vrut să ne ajute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.