cand am renuntat la privitul pe geam?

acum vreo 3 luni așteptam în hol la TNB, pe o canapea. ma gândeam la nu știu ce, când am văzut, în fața mea, poate cel mai clar exemplu de diferență între generații sau de cum ne-a schimbat netul. Un domn în vârstă aștepta să înceapă spectacolul, își mai potrivea sacoul, își mai verifica batista, se mai uita la oameni. Alături de el, 2 tineri, cu ochii pe telefon.
Știu că e o imagine deja intrată în normal, dar atunci m-a lovit.
De ce am omorât așteptarea?
De ce vrem să suprimăm orice minut firesc de nefăcut nimic într-un uitat tâmp pe ecranul telefonului?
ne e frică că pierdem timp cât așteptăm la coadă la supermarket, la semafor, cât e prietena la baie, până să înceapă spectacolul de teatru. suntem roboței, nu mai știm cine s-a așezat lângă noi pe scaun, ce culoare au frunzele, dacă sunt nori pe cer.
nu mai stăm cu ochii la lume, stăm cu ochii pe telefon.
să fim serioși, nici acolo nu e vreun cufăr cu comori, e de cele mai multe ori o caterincă, o poză din vacanța cuiva pe care nu-l cunoști sau o discuție pe care ar fi mai frumos să o ai live.
nu câștigăm mai nimic, și totuși ignorăm în stil mare realitatea de lângă noi, lumea, oamenii.
dacă tot suntem așa de ocupați și ne plângem de asta, de ce să nu ne luăm fix minutele astea să ne mai uităm în jur, să ne jucăm cu un cățel adevărat, să râdem la un copil adevărat, să vedem cum mai e îmbrăcată lumea, dacă a venit toamna, dacă bunica de pe trecere se descurcă cu sacoșa aia de cumpărături.
să ne umplem calumea plămânii cu aer, cum învățăm la clasele de yoga unde ne ducem să ne reconectăm. deh.
să ne clătim ochii. să ne uităm aiurea. să privim pe geam.
nu știu, dar am impresia că nu prea se nasc vise din ecranul de iPhone.
de pe cer, din aiurea sau din ochii cuiva, mai probabil

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.