homesick

e ceva cu oraşele mici. de fiecare dată când plec prin ţară îmi aduc aminte de lucruri şi mi se face dor de lucruri.
de aer curat, de verde, de munte, de oameni cu accent, de case, de curţi, de găini prin curte, de oameni la poartă, de tramvaie, de clădiri vechi şi frumoase, de istorie, de linişte şi străzi pe care îţi auzi tocurile.
de viaţă concretă.
şi mă gândesc pentru prima oară mai serios că poate viaţa mea nu o să mai fie în Bucureşti în câţiva ani.
că nu o să mai fie despre viteză şi lucruri interesante şi noapte şi evenimente, ci despre viaţă liniştită, cu ieşit la plimbare şi mers în vizită la o mână prieteni buni şi apropiaţi, ăia care rămân şi care-ţi ştiu toată viaţa.
că o să fie despre familie.
şi despre acasă.
nu ştiu de ce, dar e cam greu Bucureştiului să-i spun acasă.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *